Criticul de serviciu al unei liteRaturi în Declin

 " Sunt sincer cucerit de bogăția acestui roman, de fantezia sa debordantă, de o anumită măreție îndârjită a concepției, de cutezanța poetică, de tristețea și de îndrăzneala sa ." - Thomas Mann " O carte stranie, elocventă și terifiantă, care zugrăvește nebunia epocii noastre cu aceeași forță ca Procesul  lui Kafka. " - Philip Toynbee " Orbirea  evocă tragedia spiritului amăgit și a societății orbite. Pe jumătate imagine a Infernului, pe jumătate Judecată de Apoi, romanul înfățișează lucruri și idei, iluzii și chipuri ale unei epoci și reprezentările dominante ale unei culturi crepusculare. " -  Günter Busch " În Orbirea  nimeni nu este cruțat. Fără urmă de milă, Canetti construiește unul dintre cele mai sumbre universuri literare ale secolului XX. " - Salman Rushdie " Orbia este o armă împotriva timpului și a spațiului; existența noastră - o singură, imensă orbie, cu excepția puținului pe care-l aflăm prin simțurile noastre modeste, modeste...

Egon Schiele, Autoportret cu jachetă maro ,                                       1910               Romanul cocainei - M. Agheev Lectura puținor romane îmi provoacă dorința nestăvilită de a achiziționa cât mai curând posibil volumul în cauză. De data aceasta cartea pe care mi-o doresc cu ardoare în colecția bibliotecii personale este una ce face parte din literatura rusă interbelică, ea fiind publicată în 1934, semnată sub pseudonimul M.Agheev, a cărui identitate a rămas neelucidată până în zilele noastre, printre presupușii autorii, exegeții literari numindu-l pe însuși marele autoexilat Nabokov. După o primă impresie, la cald, îmi vine să declar, cu mâna pe carte, că avem de-a face cu o adevărată nestemată literară. Dacă nu ar fi un roman al decăderii umane, ar putea fi, cu ușurință, considerat un Bildungsroman . Dar pe lângă experiențele...

  Defăimarea lui Paganini (1936)  sau romanul neliniștirii geniului      O categorie aparte de cărți mi-a stârnit mereu și neobosit interesul și curiozitatea. Sunt acele cărți care spun povești de cu o totul altă factură decât cea a beletristicii. Sunt cărțile ce ne vorbesc despre viața tumultoasă a marilor genii ale artei, oricare ar fi ea: pictură, muzică, sculptură etc. De data aceasta am ales muzica. După cum anunță și titlul, este vorba de inegalabilul maestru virtuoz genovez Niccol ò Paganini și despre neliniștile trăite de acest violonist, supranumit „al diavolului”. Mă simt nevoit să vă mărturisesc faptul că lectura anevoioasă a acestui roman, aparținând literaturii ruse, față de care recunosc anumite afinități elective, nu a produs în mine obișnuitele bucurii estetice născute din parcurgerea cărților de artă. Vă veți întreba: de ce? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de edificator. Citind această carte mă văd silit să deplâng soarta g...

Tocmai ce am terminat lectura romanului Iuda al regretatului Amos, scriitor evreu cu nume de vrăjitor. Este Săptămâna Patimilor pentru credincioșii ortodocși și am simțit nevoia să adaug un nou titlu al acestui fascinant univers al religiei. În povestea ce înfășoară opiniile scriitorului despre cel al cărui nume a devenit de-a lungul mileniilor creștine sinonim cu trădarea, autorul face politică. E și de înțeles, și nu prea... Mie, unul, nu îmi place deloc politica dar având în vedere istoria tumultoasă a poporului evreu de-a lungul secolelor, problema unui stat național al poporului ales e absolut de neignorat. Un student timid, timorat, ursuz, taciturn își abandonează vremelnic cercetările biblice în privința chestiunilor evreiești ce ar plana asupra lui Iisus și "contabilului", sau, dacă preferați, trezorierului grupului coagulat în jurul Fiului Omului. O văduvă versată și un bătrânel aflat la apusul sanității și a senectuții intelectuale, mereu însetate de ...

Deși este un film scurt și deși nu am mai scris de ceva timp, această producție cinematografică din Orientul îndepărtat mi-a redat pofta de exprimare prin cuvinte înșirate la o tastatură holografică... Ascunde atâta emoție, atât de mult sentiment încapsulat în doar 40 de minute bune... Filmul ne aduce în prim-plan prima și cea mai importantă problemă filosofică, în accepțiunea lui Camus, sinuciderea... Într-un Taipei sufocat, metropolă a unei concentrări umane greu de suportat pentru sufletele labile, există un hotel unde oricine consideră că și-a încheiat socotelile cu viața, poate să se cazeze pentru o noapte, pentru a-și duce la bun (fatal) sfârșit planurile... Personajul principal feminin constituie o excepție de la regula timpului admis în hotel... Cumva, printr-o neglijență a personalului, dar nu și a sorții, a ajuns să petreacă o săptămână întreagă în ceea ce pare a fi anticamera morții... Recepționerul de serviciu, tânăr deja ratat în concepția-i proprie, într-ale v...

  „Parisul anilor 60. Cartierul evreiesc. Moise, un puști singuratic, părăsit de mamă, locuiește cu un tată neurastenic și observă lumea cea mare și ciudată de la înălțimea celor 11 ani ai săi. Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, șade de dimineața până seara pe taburetul din prăvălie și contemplă aceeași lume, cu detașarea senectuții. Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc și, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învățăcelul băcanului arab care-i deslușește tainele iubirii de oameni. După ce tatăl băiatului dispare fără urmă, bătrânul îl adoptă pe micul orfan și împreună traversează Europa spre Cornul de Aur, tărâmul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Călătoria spre lumea nebănuită și stranie din inima Orientului cu moschei și derviși rotitori e o parabolă a vieții și a morții, care surprinde și îndeamnă la meditație”.      Romanul ” Domnul Ibrahim și florile din Coran ” de Eric-Emmanuel Sch...

      Sinestezia este o asociere între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt.       Este senzața pe care eu am resimțit-o citind cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, ”Viața mea cu Mozart”, autorul fiind unul dintre scriitorii mei preferați, unul din mulțimea de scriitori a căror scriitură o frecventez adesea. După o lectură atentă a cărții vă veți putea da seama că acesta nu este un simplu roman, eu tind să-l încadrez mai mult la categoria exercițiu spiritual. Este o carte-confesiune, autorul recunoscând că este cea mai autobiografică operă scrisă până la vremea apariției ei. Ea este nu doar o invitație la o lectură placută ci și la audiție.În format fizic, tipăritura vine insoțită de un CD compus dintr-o excelentă selecție a autorului din creația mozartiană. În format metafizic, ea se prezintă sub forma unei călătorii de descoperire și redescoperire a frumosului, a sublimului, a poftei de viață, a bucuriei de a trăi...

„În secolul al XVI-lea, Anne, o tânără modestă din Bruges, fuge de acasă în ziua nunții pentru a nu fi victima unui destin pe care nu și-l dorește. În Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, răsfățată a lumii bune, își părăsește soțul care o adoră pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar în zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actriță a cărei frumusețe  nu e întrecută decât de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri și alcool, rupe tiparele industriei entertainment -ului și refuză stratagemele care ar transforma-o într-un adevărat star. Trei epoci diferite, pe care le unesc însă ipostazele unei femei libere, nesupuse, aflate în căutarea adevărului și a iubirii”. Înainte să pornesc în aventura conceperii unei cât de neînsemnate exegeze literare, evident profund personale, permiteți-mi să vă inspir o sugestie. După cum v-ați dat deja seama, romanul se întemeiează pe trei povești, amestecate între ele, fiecare urmând un fir cronologic. Începeți cu prima ș...

     Undeva la sfârșit de Gustar, cândva în anii ce-au trecut...      Sunt în Constanța, în găzduire la niște prieteni de familie, foarte dragi sufletului meu...       În ziua în care scriu aceste rânduri se împlinește exact o săptămână de când am poposit pe meleaguri dobrogene. E bine, e cald, nu foarte, doar plăcut, undeva între 24 și 30 grade Celsius. temperatură optimă pentru plajă, bronz, băi în mare, valuri înspumate provocate de un vânt aproape turbat, aproape de furtună, ce-mi aduce nisip pînă-ntre dinți. Stau la soare, pe plaja Trei Papuci, nu departe de apartamentul închiriat de prietenii mei pe timpul verii. După cum v-ați dat seama, azi marea e agitată, vuiește, uruie, mugește înspumegată, își cântă simfonia într-un tempo alert. Alert și neliniștit precum erau odată și gândurile mele. Sau nopțile, nopți albe populate, înseninate, înnorate de gânduri...Albe, negre, gri, roșii, albastre, de toate culorile și formele. Gânduri de nu...

   Tocmai am terminat de vizionat filmul horror „ Pet Sematary ”, film ce constituie ecranizarea din 2019 a romanului omonim semnat de Stephen King. Trebuie să încep această recenzie-microcronică de film cu o mărturisire. Din păcate, am fost mereu un fan aproape împătimit al filmelor de acest gen. Asta nu înseamnă neapărat că această scriere va fi una elogioasă. Departe de mine acest gând. Vreau doar să vă pun în gardă cu faptul că o bună parte a copilăriei mele a fost marcată de vizionarea acestui fel de producții cinematografice. Cu regret, vă informez, de asemenea, că nu am citit în prealabil opera literară a lui King, cu toate că eterna mea recomandare este: cartea și apoi filmul. Ei bine, la capitolul pelicule văzute de-a lungul vremii număr pe puțin câteva mii, în vreme ce cărțile lecturate însumează undeva înspre aproape o mie. Dar să nu deznadăjduim prieteni, există timp pentru toate.. Sau poate mai bine zis, toate la timpul lor. Dacă vă gândiți de ce numărul film...

    Am vizionat, într-o seară, un film al cineastului Ingmar Bergman, En pa ssion sau The passion of Anna , absolut remarcabil, regizorul, fiu de preot, ca și scepticul de serviciu al unei lumi în declin (Cioran), fiind unul din regizorii pe care îi frecventez adesea pentru meditația la care invită filmele sale. Este o dramă psihologică, ca atâtea alte filme ale suedezului, în care singurătatea deconcertantă, iubirea incompatibilă, violența gratuită și nu numai, se împletesc într-un nod ce apare a fi gordian spectatorului neobișnuit cu filmul de artă. Personajele zugrăvite în această peliculă cinematografică îmi par a fi atinse de un ușor aer de psihic încărcat, nedefulat, atmosfera mental apăsătoare fiind omniprezentă. Cele două personaje, Anna și Andreas, entități solitare, eșuează în tentativa de unificare a singurătăților într-una mai puțin dureroasă și mai mult palpabilă. Deși realizat, cuplul nu rezistă, poate și datorită trecutului lor personal, deloc neglijabil, adu...

   Am început să citesc romanul „Stoner”, scris de John Williams, la recomandarea unei cunoștințe aflate în curs „doctorandizare”. Uzitez ediția publicată la Editura Polirom în 2014 și mă vad nevoit să amintesc în treacăt o mică scăpare întâlnită la pagina 164 unde este redat un dialog între Gordon Finch și William Stoner, personajul central al romanului. Subiectul discuției îl reprezintă Charles Walker și decizia lui Stoner privind acceptul său în programul doctoral avansat al numitului Walker. Pe rândul 20, citez: „- Știu, a răspuns Walker. Dar putem încerca”.  Walker e actant al dialogului, prezența acestuia la întâlnirea celor doi vechi prieteni nefiind menționată, întâlnire ce se vrea a fi intimă, aproape familială, între membrii profesoratului universitar. Tind să cred că eroarea ar putea aparține editurii, și nu scriitorului. Cu o proximă ocazie, recomand verificarea în textul original. Un citat mi-a acaparat instant, mai mult decât atenția, el zice astfel: ...