Criticul de serviciu al unei liteRaturi în Declin

  Defăimarea lui Paganini (1936)  sau romanul neliniștirii geniului      O categorie aparte de cărți mi-a stârnit mereu și neobosit interesul și curiozitatea. Sunt acele cărți care spun povești de cu o totul altă factură decât cea a beletristicii. Sunt cărțile ce ne vorbesc despre viața tumultoasă a marilor genii ale artei, oricare ar fi ea: pictură, muzică, sculptură etc. De data aceasta am ales muzica. După cum anunță și titlul, este vorba de inegalabilul maestru virtuoz genovez Niccol ò Paganini și despre neliniștile trăite de acest violonist, supranumit „al diavolului”. Mă simt nevoit să vă mărturisesc faptul că lectura anevoioasă a acestui roman, aparținând literaturii ruse, față de care recunosc anumite afinități elective, nu a produs în mine obișnuitele bucurii estetice născute din parcurgerea cărților de artă. Vă veți întreba: de ce? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de edificator. Citind această carte mă văd silit să deplâng soarta g...

Tocmai ce am terminat lectura romanului Iuda al regretatului Amos, scriitor evreu cu nume de vrăjitor. Este Săptămâna Patimilor pentru credincioșii ortodocși și am simțit nevoia să adaug un nou titlu al acestui fascinant univers al religiei. În povestea ce înfășoară opiniile scriitorului despre cel a cărui nume a devenit de-a lungul mileniilor creștine sinonim cu trădarea, autorul face politică. E și de înțeles, și nu prea... Mie, unul, nu îmi place deloc politica dar având în vedere istoria tumultoasă a poporului evreu de-a lungul secolelor, problema unui stat național al poporului ales e absolut de neignorat. Un student timid, timorat, ursuz, taciturn își abandonează vremelnic cercetările biblice în privința chestiunilor evreiești ce ar aplana asupra lui Iisus și "contabilului", sau, dacă preferați, trezorierului grupului coagulat în jurul Fiului Omului. O văduvă versată și un bătrânel aflat la apusul sanității și a senectuții intelectuale, mereu însetate de pol...

Deși este un film scurt și deși nu am mai scris de ceva timp, această producție cinematografică din Orientul îndepărtat mi-a redat pofta de exprimare prin cuvinte înșirate la o tastatură holografică... Ascunde atâta emoție, atât de mult sentiment încapsulat în doar 40 de minute bune... Filmul ne aduce în prim-plan prima și cea mai importantă problemă filosofică, în accepțiunea lui Camus, sinuciderea... Într-un Taipei sufocat, metropolă a unei concentrări umane greu de suportat pentru sufletele labile, există un hotel unde oricine consideră că și-a încheiat socotelile cu viața, poate să se cazeze pentru o noapte, pentru a-și duce la bun (fatal) sfârșit planurile... Personajul principal feminin constituie o excepție de la regula timpului admis în hotel... Cumva, printr-o neglijență a personalului, dar nu și a sorții, a ajuns să petreacă o săptămână întreagă în ceea ce pare a fi anticamera morții... Recepționerul de serviciu, tânăr deja ratat în concepția-i proprie, într-ale v...

  „Parisul anilor 60. Cartierul evreiesc. Moise, un puști singuratic, părăsit de mamă, locuiește cu un tată neurastenic și observă lumea cea mare și ciudată de la înălțimea celor 11 ani ai săi. Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, șade de dimineața până seara pe taburetul din prăvălie și contemplă aceeași lume, cu detașarea senectuții. Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc și, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învățăcelul băcanului arab care-i deslușește tainele iubirii de oameni. După ce tatăl băiatului dispare fără urmă, bătrânul îl adoptă pe micul orfan și împreună traversează Europa spre Cornul de Aur, tărâmul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Călătoria spre lumea nebănuită și stranie din inima Orientului cu moschei și derviși rotitori e o parabolă a vieții și a morții, care surprinde și îndeamnă la meditație”.      Romanul ” Domnul Ibrahim și florile din Coran ” de Eric-Emmanuel Sch...

      Sinestezia este o asociere între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt.       Este senzața pe care eu am resimțit-o citind cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, ”Viața mea cu Mozart”, autorul fiind unul dintre scriitorii mei preferați, unul din mulțimea de scriitori a căror scriitură o frecventez adesea. După o lectură atentă a cărții vă veți putea da seama că acesta nu este un simplu roman, eu tind să-l încadrez mai mult la categoria exercițiu spiritual. Este o carte-confesiune, autorul recunoscând că este cea mai autobiografică operă scrisă până la vremea apariției ei. Ea este nu doar o invitație la o lectură placută ci și la audiție.În format fizic, tipăritura vine insoțită de un CD compus dintr-o excelentă selecție a autorului din creația mozartiană. În format metafizic, ea se prezintă sub forma unei călătorii de descoperire și redescoperire a frumosului, a sublimului, a poftei de viață, a bucuriei de a trăi...

„În secolul al XVI-lea, Anne, o tânără modestă din Bruges, fuge de acasă în ziua nunții pentru a nu fi victima unui destin pe care nu și-l dorește. În Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, răsfățată a lumii bune, își părăsește soțul care o adoră pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar în zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actriță a cărei frumusețe  nu e întrecută decât de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri și alcool, rupe tiparele industriei entertainment -ului și refuză stratagemele care ar transforma-o într-un adevărat star. Trei epoci diferite, pe care le unesc însă ipostazele unei femei libere, nesupuse, aflate în căutarea adevărului și a iubirii”. Înainte să pornesc în aventura conceperii unei cât de neînsemnate exegeze literare, evident profund personale, permiteți-mi să vă inspir o sugestie. După cum v-ați dat deja seama, romanul se întemeiează pe trei povești, amestecate între ele, fiecare urmând un fir cronologic. Începeți cu prima ș...